Andrei Caramitru „Cum se va termina războiul? Cine va câștiga si cum?”

0
572

Sumarizez mai jos concluziile experților militari pe care ii urmăresc, analizele de War-gaming pe care le-am citit si analiza resurselor si pierderilor făcută de experții internaționali de tip OSInt (open source intelligence).

Avem 3 teme – resursele celor 2 armate, deciziile politice si situația economică.

Pe resurse, situația e incredibila – Rusia are un dezavantaj enorm fața de Ucraina:
– Rusia a pierdut DEJA cel puțin 35-40% din toate tancurile si blindatele cu care au început războiul (vorbim de confirmări vizuale cu probe clare). Si cel puțin 20-25% din trupe (morți, răniți, capturați). Pierderile Ucrainei evident ca exista, însă sunt doar 1/3 din cele ale Rusiei (procentual vorbind). (Sursa: oryx)

  • De acum încolo – Rusia nu are de unde sa înlocuiască rapid trupele de elita pierdute (VDV, spetzantz etc) sau echipamentele (stocurile sunt nefuncționale, nu pot creste producția industrială pentru asta). Ar putea sa facă o conscriptie in masă, însă asta ar veni cu niște costuri politice uriașe (Putin a spus deja ca nu va face asta) si oricum recruții noi nu folosesc la nimic, durează oricum luni de zile sa ii antrenezi, nu ar fi deloc motivați, ar fi doar carne de tun

  • In schimb – Ucraina are toată baza lor de oameni mobilizați acasă, toti bărbații sunt acolo care vor sa lupte si pot fi antrenați. Primesc armament nelimitat si super avansat de la SUA si UK in special – acum si rachete anti-navă, si tancuri si sisteme anti-aeriene. Deci ei NU au probleme cu resursele, Rusia are.

Politic mergem către un război de durata :
– a devenit imposibil un acord de pace, după ororile de la Bucha. Deci mergem spre un război de durata

  • Putin e OBLIGAT sa arate un succes, orice, ceva. Deci – in loc sa își stabilizeze trupele si resursele, ii va împinge spre atacuri in valuri, ceea ce va creste rata de pierderi a rușilor

  • Vestul e practic obligat sa ajute pana la capăt Ucraina si sa se deconecteze economic de Rusia – la presiunea electoratului lor in primul rând

Situația economică e rea pentru Rusia si ok pentru Ucraina:

  • Rusia încă se poate menține, pentru ca nu a fost activat încă boicotul pe petrol si gaze. Însă va veni – cel târziu in 6-9 luni. Exporturile lor către vest înseamnă 60% din total, deci o tăiere la jumătate are un efect colosal (e imposibil sa compenseze cu Vanzari către China si India).

  • Ucraina funcționează economic cu ajutor total de la SUA si UE. Deci vor putea avea acces la alimente si vor putea plăti salariile către armata, administrație si ajutoare către populație. Economie de război dar nu va fi vreun colaps acolo.

Ce înseamnă toate astea :

  • războiul e deja intr-o faza de stagnare cu pierderi mari. Fix ca in primul război mondial in faza cu tranșee. Frontul se mișcă puțin acum. Zilnic sunt atacuri si contra-atacuri cu câștig relativ mic

  • Rușii vor încerca penetrarea frontului in special in est, posibil sa aibă ceva reușite. Însă costurile pentru ei, cu cât presează mai mult, vor fi astronomice. Si nu au resurse, cum am explicat
  • Deci – devine previzibil ca, la un moment dat, resursele Rusiei sa nu mai fie suficiente ca sa prevină un contraatac brutal al Ucrainei care sa ii împingă in spate (fix ce s-a întâmplat lângă Kiev).
  • Ucrainenii si vestul mai au niște optiuni pe care le pot folosi. Sa lărgească frontul. Atac / destabilizare in Belarus. Atac in Bolgograd pe teritoriu rusesc (deja au fost atacuri aeriene acolo). Atac al Azerbaidjan-ului pe Nagorno-Karabach sau al Japoniei pe Kurile. Rusia nu are nici o opțiune neavând suficiente trupe nicăieri (imensa majoritate sunt in Ucraina).

Sigur – exista riscul ca Putin sa decisă sa folosească arme chimice sau nucleare in momentul in care știe ca alte optiuni de a avea succes nu mai exista. E cazul sa discutam scenariul ăsta:
– atacuri chimice ar fi teribile pentru civili însă NU ar schimba cu nimic situația pe front. In schimb – vor fi contra-măsuri economice si de aprovizionare militară ale vestului care ar grăbi de fapt colapsul trupelor rusesti. Deci nu cred ca o sa o facă

  • Dacă ar ataca o țara nato cu arme nucleare – efectul pentru Rusia ar fi catastrofal. Imediat NATO ar interveni in Ucraina distrugând total TOATĂ armata rusească si ar riposta si nuclear. Deci finalul ar fi dezastruos pentru Rusia, nu are nici un sens.

De asta nu ataca de fapt nici măcar Coreea de Nord pe nimeni, fac scandal dar atât (pana si Kim, oricât de nebun ar fi, nu e sinucigaș si oricum deciziile nu sunt doar in mâna unui om, chiar când e dictatura totală).

  • Dacă ataca cu arme nucleare tactice (mici) in Ucraina. Astea sunt de folos când e război tradițional, cu o linie uriașă de front unde ai nevoie sa spargi frontul si sa avansezi. Aici e complicat – Vorbim de micro-bătălii in jurul unor sate – si in Rusia ar fi imposibil de digerat un atac prin care omori clar zeci sute de mii de civili (uitati-va ce disperați sunt sa acopere si sa minta in legătura cu Bucha).

In plus – după un asemenea atac reacția occidentului ar fi absolut masiva, armata rușilor ar dispărea sub atacuri aeriene Nato, nici un ban nu ar mai intra in Rusia. Deci nu e o cale spre nici un rezultat așa ci doar spre distrugerea SIGURA a Rusiei (pentru un avantaj tactic ipotetic pe o raza de 10km undeva in câmpia Ucrainei)

Pe scurt – cred că vom vedea cred un colaps al frontului si o distrugere totala a armatei Rusiei. Nu știu cât va dura – luni de zile, posibil ani. După însă – Rusia va da vina pe cineva intern (Putin sau altcineva) si se va pregăti pentru următorul război, asta e clar. Viitorul lider e posibil sa fie si mai extremist decât Putin. Ucraina se va consolida militar.

Însă nu cred ca rușii vor avea capacitatea economică sa își reconstruiască armata. Deci – se vor transforma intr-un fel de Coreea de Nord in spatele unei cortine de fier super militarizate. din când in când va lansa rachete la intimidare, va pune presiune pe toată lumea. Însă doar asta o sa poată – si o sa aibă totuși ceva mâncare si vodka pentru aia de acolo, si suficientă represiune sa ii țină sub control. La final însă – tara e prea mare si va intra in implozie, e inevitabil. Poate însă sa dureze decenii.

Noi – o sa fim cum sunt acum Coreea de Sud sau Israel (la granița cu niște dementi care vor sa te distruga, însă cu capacitatea de a-i opri). Ne vom obișnui cu asta. Viața însă va fi un pic altfel si prioritățile vor fi armata si sistemul de securitate international din care facem parte – celelalte vor veni după.

Acuma – dacă am fi si la fel de serioși si muncitori cum sunt coreenii si israelienii – am putea fi super bogați si sa o ducem ffff bine in așa situație. Depinde doar de noi.

Andrei Caramitru

Lasă un răspuns